“MENTOR MEDIARE” 2016 LA FINALUL CELEI DE-A IV-A EDITII CONSECUTIVE

(3) Echipa U.C.M.R.

STAGIUL-MARATON GRATUIT PENTRU MEDIATORI “MENTOR MEDIARE” 2016 LA FINALUL CELEI DE-A IV-A EDITII CONSECUTIVE București, 5 Septembrie 2016
Sub sloganul „Experientia docet – Experienta este cel mai bun profesor”, între 24-28 august 2016 s-a desfășurat la Predeal a patra ediție a „MENTOR MEDIARE” – stagiu-maraton de formare profesională continuă gratuită adresat mediatorilor autorizați din România.
Organizat de Asociatia Mediatorilor S.T.A.R.S. și Școala de Formare F.M.M.M. România, în parteneriat cu Uniunea Centrelor de Mediere din România, “MENTOR MEDIARE a fost conceput ca un eveniment de mentorat în cadrul căruia mediatorii cu experiență au împartășit colegilor din practica lor. Aflat la a 4-a editie anuala consecutiva, „Mentor Mediare” 2016 a continua traditia ce a caracterizat toate editiile anterioare, axandu-se exclusiv pe aspectele practice si concrete ce vizeaza direct birourile de mediator, oferind un continut unic prin calitatea si cantitatea informatiilor. Asa cum ne-am obisnuit, am imbinat utilul cu placutul pentru a construi o retea de profesionalism si colegialitate, intr-un nou eveniment de continut, nu de forma, continuand proiectele profesionale si profesioniste ale U.C.M.R., care au adus in mod constant, in ultimii ani, inovatie si substanta in domeniul medierii. Mediatorii participanti au obtinut 20 de puncte de formare profesionala continua, in mod gratuit (fara taxa de curs).
Pe parcursul primelor două zile ale evenimentului, au fost organizate in paralel 11 cursuri de perfecționare care au acoperit o arie variată de tematici de actualitate în practica medierii, răspunzând întrebărilor concrete ale celor cca 110 de mediatori înscriși. Cursurile au fost susținute fara a fi percepute taxe de curs si în mod voluntar de formatori din cadrul Școlii de Formare F.M.M.M. România, care au înțeles necesitatea stabilirii unui nivel înalt de pregătire al mediatorilor autorizați în vederea implementării unor bune practici la un standard profesionist: Marina Ioana Alexandru, Gabriela Ichim, Anca Iacob, Lidia Frunza, Valentina Popescu, Ana-Maria Tuluc, Elena Liliana Aldea, Rodica Cociu-Anghel, Mugur Mitroi, Stefan Nicolae Stef, Valentin Dragos Biro.
Partea a doua a evenimentului a avut loc în cadrul Dezbaterii “Dezvoltarea abilitatilor de comunicare in public ale mediatorilor” – o sesiune de workshop-uri interactive cu tematici focusate pe dezvoltare personala, moderate de mediatorii-facilitatori Victoria Graur, Violeta-Maria Pop, Maria Necula. Cum umorul, dezinvoltura, abilitatile de comunicare in public si echilibrul sunt primele calitati ale mediatorilor, ne-am propuns ca, intr-un cadru informal, sa ne cunoastem ca profesionisti stransi din toata tara, dar si ca oameni, sa ne descoperim calitatile si sa ne imbunatatim abilitatile.
Pe parcursul evenimentului, organizatorii au oferit participanților concursuri, tombole, surprize, premii, muzica, dans, petrecere costumata, foc de tabara si socializare colegiala care au sprijinit atmosfera evenimentului, ca in fiecare dintre editiile anterioare. Au fost premiati participantii cu cele mai originale costume, participantul care a străbătut cea mai lungă distanță pentru a participa la eveniment; primul participant inscris la eveniment; au fost acordate 10 premii în cadrul tombolei, dar și alte premii-surpriză – precum premiul pentru ideea banner-ului editiei 2017 a evenimentului.
Fondată în 2012, Asociația Mediatorilor S.T.A.R.S. – asociație afiliată U.C.M.R., a fost infiintată cu scopul de a promova pacea sociala prin incurajarea metodelor alternative de solutionare a disputelor, dar si prin promovarea initiativei antreprenoriale, ca o metoda de evolutie individuala si sociala.
Fondată în 2010, Școala de Formare F.M.M.M. România este certificată de organizații de referință din domeniul ADR: Federal Mediation and Conciliation Service, Washington DC, S.U.A. și The Lord Slynn of Hadley European Law Foundation Londra, Marea Britanie.
Uniunea Centrelor de Mediere din România (U.C.M.R.) este federația natională înființată în 2005 care reunește asociații profesionale ale mediatorilor din toată țara. Persoană de contact: Mădălina Mitroi Departament PR U.C.M.R. office@starseu.eu www.ucmro.ro www.starseu.eu

iMediator aproape de tine?

iMediator, singura aplicatie care ofera publicului acces direct de pe telefon la un mediator, de la care poate obtine informatii utile. Aplicatia permite incarcarea profilelor mediatorilor profesionisti, localizarea unui mediator si contactarea acestuia de catre utilizatori.

  • Singura aplicatie care iti ofera acces direct la un mediator pentru rezolvarea rapida a problemei tale, economisindu-ti resursele financiare. Unica aplicatie cu respect pentru bugetul tau!
  • Aici vei gasi un mediator din zona ta
  • Descarca direct pe telefon pentru a primi informatii utile de la un mediator
  • In cazul in care esti MEDIATOR si doresti crearea unui profil in aplicatie (poza, e-mail, tel., adresa etc.), contacteaza administratorul! Aplicatia permite si localizarea pe harta a sediului biroului tau!
  • Newsfeed – afla ultimele stiri si informatii utile despre mediere, spete si mediatori!

Un nou proiect de continut, continuand initiativele profesionale si profesioniste ale Uniunii Centrelor de Mediere din Romania, care au adus in mod constant, in ultimii ani, inovatie si substanta in domeniul medierii.

Share This!Share on Facebook

 

 

Un nou proiect de continut, continuand initiativele profesionale si profesioniste ale Uniunii Centrelor de Mediere din Romania, care au adus in mod constant, in ultimii ani, inovatie si substanta in domeniul medierii.

Descarca aplicatia din GooglePlayStore si AppStore,
pentru AndroidOs si IOs!

 iMediator este singura aplicatie care ofera acces direct la un mediator pentru rezolvarea rapida a conflictelor, economisind resursele financiare, de timp si stresul. Unica aplicatie cu respect pentru bugetul justitiabilului!
 Aici vei putea fi gasit de un client din zona ta.
 Descarca direct pe telefon pentru a primi informatii utile din mediere
 Daca iti doresti crearea unui profil de MEDIATOR in aplicatie (poza, e-mail, tel., adresa, etc.), contacteaza administratorul!
 Aplicatia permite si localizarea pe harta interactiva a sediului biroului tau!
 Newsfeed – afla ultimele stiri si informatii utile despre mediere, spete si mediatori!

Despre aplicatie:

1. Aplicatia se deschide pe prima pagina cu logo-ul aplicatiei (apasand logo-ul se revine la prima pagina), glisand in sus vor aparea stirile din mediere
2. Meniul aplicatiei se acceseaza apasand liniutele albe situate in partea de sus a primei pagini si contine titlurile care vor deschide urmatoarele pagini:
= Despre noi
= Localizeaza un mediator – se pot localiza mediatorii dintr-o anumita zona sau cel mai apropiat birou de mediator de locul unde te afli. Sediul biroului de mediator este pozitionat pe o harta interactiva, avand alaturi poza mediatorului si legaturi rapide pentru apelarea pe telefon si trimiterea unui mail catre mediator.
= Click aici daca esti mediator – daca esti mediator si doresti crearea unui profil de mediator in aplicatie si pozitionarea pe harta interactiva – completeaza campurile si contacteaza administratorul. Vei primi un mail cu pasii urmatori.
= Ultimele stiri din mediere – ultimele noutati din mediere preluate de pe pagina de facebook a Echipei UCMR
3. Inregistreaza-te – introducand adresa de mail, nume si parola te poti inregistra pentru a intra in legatura directa cu mediatorii. Utilizatorii isi pot crea propriile profile si pot comunica prin mesaje publice sau private cu alti utilizatori.
4. Cauta – poti gasi mai usor informatiile utile, introducand cuvinte cheie
5. Public chatroom – comunica direct cu mediatorii cu profile inregistrate in aplicatie sau cu ceilalti utilizatori. Poti sa trimiti poze sau alte fisiere prin intermediul chatului.

În fiecare VINERI, la TVR 1, incepand cu ora 17.30, puteti urmari emisiunea „Mediatorii”.

IIn anul 2013, în România s-au derulat aproximativ 4 milioane de procese. Aceasta înseamnă că unul din cinci români are cel puţin un proces pe rolul instanţelor! Medierea este o soluţie reală pentru degrevarea instanţelor de judecată şi întoarcerea spre normalitate, iar mediatorul – un catalizator social, care promovează respectul, încrederea şi menţinerea relaţiilor interumane.

Pentru a ne ajuta să aflăm mai multe despre rolul mediatorilor în societate şi modul lor de acţiune, TVR 1 difuzează Mediatorii, un program menit să le arate românilor că pot ajunge la o soluţie fără să treacă prin ani grei de procese.

Emisiunea se difuzează în fiecare vineri de la ora 17:30, pe TVR 1.

Mugur Mitroi, preşedintele Consiliului de Mediere[1] moderează cazurile prezentate în fiecare ediţie, cazuri aduse în discuţie de jurnalistul Sabin Ciornea. Zeno Şuştac, vicepreşedinte al aceluiaşi Consiliu de Mediere, îi este partener permanent de discuţie, la toate ediţiile programului.
Conform statisticilor, procesul de mediere este cu 95% mai ieftin decat acţiunea în instanţă, iar în cele mai uzuale cazuri se ajunge la o înţelegere chiar dintr-o singură şedinţă de două ore. „Experienţele anilor anteriori ne-au arătat că peste 90% dintre cazurile care au ajuns în faţa mediatorului s-au soluţionat prin acord total sau parţial”, dezvăluie Adrian Bănuţă, producătorul emisiunii.
Cui i se adresează acest program? Răspunde tot producătorul TVR: „Mediatorii este emisiunea persoanelor active, care îşi petrec câteva ore în reţelele de dezvoltare personală. Este emisiunea părinţilor care se despart, dar îşi doresc un compromis de dragul copiilor şi pentru viitorul acestora. Mediatorii este emisiunea noastră, a celor care am crescut într-o epocă totalitară, dar înţelegem importanţa dialogului.”

[1] Consiliul de Mediere este un organism autonom, de interes public, ce reglementează activitatea de mediere în România.

Sunt MEDIATOR, nu sunt psiholog, nu sunt preot, nu sfatuiesc, nu indrum, ci AJUT!

Medierea este o arta pe care nu oricine o poate stapani, iar cei care reusesc au ceva ce ii diferentiaza de altii: VOCATIA. Nu am devenit mediator pentru bani. Analizand situatia de compromis vesnic, inca de la apariția legii și până în prezent, am ajuns la trista concluzie ca multi mediatorii pe care îi cunosc, majoritatea avand VOCATIA necesara, sa fie nevoiți să isi piarda speranta, increderea, entuziasmul de la inceput, dar ce e cel mai trist este ca iubita ce le-a fost medierea, a plecat din viata lor.

Sunt MEDIATOR, nu sunt psiholog, nu sunt preot, nu sfatuiesc, nu indrum, ci AJUT!

Ador sansele, ocaziile, posibilitatile și satisfactiile pe care mi le oferă aceasta profesie, si ii multumesc zi de zi pentru toate modificarile in bine pe care le-a adus in viata mea.
Conflictul a fost definit de-a lungul timpului intr-o multitudine de forme. Disputa, neintelegere, litigiu, dezacord, diferend, divergenta sunt termeni uzuali pe care ii auzim mereu si care au legatura cu existenta unor stari conflictuale. In momentul in care are loc o ciocnire intre interesele, conceptele sau orgoliile unor persoane avem de-a face cu un conflict. Iar acest lucru se intampla extrem de des in viata de zi cu zi. Exista diferite tipuri de conflicte: conflicte intrapersonale, conflicte interpersonale, conflicte de grup, conflicte organizationale, conflicte sociale etc. Desfasurarea fiecarui conflict parcurge anumite etape cele mai importante fiind: dezacordul, confruntarea si rezolvarea. Dezacordul este faza initiala a conflictului in care partile constientizeaza ca au abordari diferite cu privire la situatia generatoare de conflict. In situatia in care acest dezacord este in imposibilitate de a fi solutionat de catre parti si nu se gaseste o solutie de compromis, imbratisata de catre toate partile implicate, se ajunge la confruntare. Aceasta poate imbraca diverse forme : de idei, verbala, fizica etc. Cei implicati sunt cei care decid formele acesteia. Rezolvarea conflictului poate sa imbrace forme amiabile sau litigioase.
Medierea este arta prin care o persoana specializata in mediere intitulata mediator, ajuta partile implicate sa transforme un conflict intr-o intelegere. Pare simplu si in acelasi timp complicat. Mediatorul ajuta partile aflate in conflict sa genereze optiuni, le face sa inteleaga ca au posibilitatea sa aleaga intre aceste optiuni pornind de la ideea ca fiecare persona are un punct de vedere diferit. Nu exista personalitati similare si in consecinta fiecare persona intelege altfel o situatie existenta. De foarte multe ori partile nu constientizeaza situatia juridica in care se afla lasandu-se orbite de propriul orgoliu. Existenta atator procese pe rolul instantelor este determinata de orgolii nemasurate si de ideea de victimizare. Fiecare parte a unui proces aflat pe rolul instantei se considera o victima a celeilalte parti, aceasta din urma fiind considerata sursa tuturor relelor din lume. Incrancenarea cu care partile unui proces lupta pentru o hotarare judecatoreasca favorabila este determinata in primul rand de imaginea pe care o are o astfel de persona despre partea adversa. Aceste procese alimentate de orgolii sunt surse continue de stres, dezamagiri si de lupte imaginare cu un „inamic” mai mult inventat decat real. Si totusi, in astfel de situatii mediatorul poate face partile sa ajunga la o intelegere? Raspunsul difera de la un mediator la altul in functie de pregatirea profesionala, experienta si calitatile umane ale acestuia precum si de partile cu care intra in contact si de personalitatile acestora. Medierea este ca un joc de noroc, uneori castigi, alteori pierzi. Pentru a avea o mediere reusita de multe ori mediatorul trebuie sa riste mizand pe analiza instantanee a personalitatilor partilor aflate in conflict, prezente la mediere. Sarcina mediatorului este de a identifica asteptarile fiecarei parti si de a incerca sa le aduca intr-un punct convergent precum si de a descoperiri temerile partilor si a le intaturara pe cele nefundamentate prin facilitarea dialogului dintre ele. Uneori, dialogul dintre parti tensioneaza si mai mult raporturile dintre ele, alteori, comunicarea genereaza solutii dintre cele mai neasteptate. Exista situatii in care, doua persoane care nu si-au mai vorbit de ani intregi, in urma unui dialog spontan supravegheat si de catre un mediator, pot sa stinga toate neintelegerile dintre ele. Cu alte cuvinte, fiecare mediere are un moment cheie, in care partile sunt in cel mai apropiat punct posibil de o solutionare amiabila. Daca mediatorul speculeaza corect acel moment se prefigureaza o intelegere intre parti. Momenul cheie trebuie „simtit”si fructificat insa aceasta aptitudine nu se dobandeste decat prin practica indelungata sau este un dat nativ.
Mediatorul nu poate ajuta la solutionarea unui conflict decat daca a inteles ce a generat acel conflict. Sursa conflictului trebuie descoperita prin acumularea de informatii despre parti iar acest lucru nu se intampla decat daca mediatorul reuseste sa castige increderea lor. Toate conflictele in aparenta par de nerezolvat insa totul depinde de fructificarea momentului cheie al medierii respective.
Rolul mediatorului începe încă de la formula de salut pe care o foloseste in momentul in care se intalneste cu potentialul client. Pentru oamenii aflati in conflict, orice element conteaza, orice gest este posibil sa fie interpretat, adevarul absolut in mediere este ca detaliile intotdeauna contează.
Fiecare om este unic în felul lui, de aceea, fiecare situatie de conflict este unica, ceea ce ma obliga pe mine, ca mediator sa revin mereu la elementele fundamentale ale medierii, ma obliga sa incadrez conflictul pe scheletul clasic al procedurii.
Plecand de la caracterul voluntar al procedurii de mediere, de la autodeterminarea partilor si la evidentierea faptului ca solutia este in ele si doar ele pot genera parghiile de dezamorsare a conflictului, ajungand la confidentialitatea procedurii, dar mai ales asigurand neutralitatea si imprtialitatea pe toata perioada procedurii, vom ajunge la final sa obtinem satisfactia mult dorita.
Personal ador medierea pentru ca restabileste conexiuni, impaca oameni, readuce respect in relatii aparent iremediabil distruse.
In profesia noastra un rol important îl joacă încrederea pe care trebuie sa reusim sa o stabilim de la prima întâlnire și până la finalizarea cazului prin interacțiunile cu părțile. Confortul emotional, increderea oferita tocmai ramanand neutru si impartial, fac ca partile sa reuseasca sa isi genereze solutii.. Este esential sa ascultam, sa intelegem, sa rezumam periodic pentru a clarifica elementele cheie in conflict, este important sa stim cand, cum si ce sa intrebam pentru a înțelege conflictul și ce anume l-a generat.
Importante pentru mediator sunt problemele și nevoile partilor, iar odata cu increderea oferita acestora, ele vor face ca discuțiile să decurgă constructiv.
In mediere trebuie să dau dovada de rabdare, de incredere, de perspicacitate, de capacitate de analiza, de atentie, de finete….. si lista poate continua. Ma intreb acum: am oare toate aceste atribute? …. Ceea ce stiu este ca am VOCATIE!

mediationTuluc Ana Maria
Mediator
Presedintele Asociatiei Profesionale a Mediatorilor Transilvania Sibiu
Vicepreședinte UCMR
Certificare The Lord Slynn of Hadley European Law Foundation – Traineri: Paul Randolph, Monica Hanaway – 2012
Certificare Federal Mediation and Conciliation Service U.S.A.- Advanced Mediation Training- 2014.
Initiator, coordonator, participant activ in multiple proiecte de promovare a medierii la nivel national.

URGENT!!!!! CURS MEDIATOR!!! 27 OCTOMBRIE – 07 NOIEMBRIE 2014

SIBIU – Curs de Formare in Profesia de Mediator organizat de Scoala de Formare in   Mediere Mugur Mitroi din Craiova. Cel mai bun pret, pentru cea mai solida baza de informatii teoretice si practice, in domeniul medierii!

Perioada cursului: 27 OCTOMBRIE – 07 NOIEMBRIE 2014
Formatori: Mugur Mitroi
Scoala de Formare in Mediere Mugur Mitroi din Craiova este certificata de organizatii de referinta din domeniul ADR: Federal Mediation and Conciliation Service, Washington DC, S.U.A. si The Lord Slynn of Hadley European Law Foundation Londra, Marea Britanie.
Colaborarea cu organizatiile internationale ADR s-a materializat in organizarea de cursuri de tehnici avansate in mediere cu participarea unor traineri recunoscuti in domeniu precum Eileen B.Hoffman, Linda I. Lazarus, Sir Henry Brooke, Paul Randolph, Spenser Hilliard.
Certificarile acordate de Federal Mediation and Conciliation Service si The Lord Slynn of Hadley European Law Foundation formatorilor scolii si cursurilor organizate de aceasta, asigura posibilitatea mediatorilor de a se autoriza atat in Europa, cat si in S.U.A., pregatirea acestora fiind acreditata la standarde internationale.
Scoala organizeaza cursuri de formare initiala a mediatorilor, autorizate de Consiliul de Mediere din Romania in baza legii nr. 192/2006 privind medierea.
Cursul cu durata de 80 de ore, se desfasoara pe parcursul a 2 saptamani si asigura pregatirea mediatorilor la standarde internationale.
Formatorii FMMM sunt certificati de furnizori de prestigiu din Europa si din SUA in domeniul medierii, cu autoritate in zona managementului de conflict.
FMMM va selecta cursantii prin evalurea acestora initiala.
Scoala de Formare in Mediere Mugur Mitroi, vine in intampinarea cursantilor cu materiale profesionale, furnizand astfel o bază solidă de informatii teoretice si practice, dezvoltand astfel o larga paleta de abilitati viitorilor profesionisti in mediere. Participantii primesc la inceputul cursului kit-ul complet ce contine:
– manualul cursantului
– formatul electronic al cursului, formularistica necesara desfășurării profesiei de
mediator,
– cartea “Ghidul Mediatorului Profesionist
– Mediere și Conflict”, cartea “Medierea, o perspectiva psihologica asupra
solutionarii conflictelor”,
– revista “Medierea – tehnica si arta”, numarul din luna in curs.

Cursul are un pronuntat caracter practic-aplicativ astfel incat la finele cursului fiecare cursant va dobandi cunostintele si deprinderile ce-l vor face apt pentru a profesa ca mediator. Metodele de lucru folosite de trainerii nostri sunt: prezentari, discutii, sesiuni de instruire si feedback, foarte multe activitati practice – jocuri de rol, studii de caz.
Asigurarea inscrierii se face prin plata unui avans de minim 1000 lei, restul urmand a se plati și în rate pana la finalizarea cursului.
– cursul se va desfasura cu o grupa de minim 5 cursanti
– taxa de examinare este inclusa in pretul cursului.

Cursantii vor beneficia dupa finalizarea cursului de promovare gratuita in paginile Revistei Medierea Tehnica Si Arta –www.mediereatehnicasiarta.ro si pe portalul –www.portalmediere.ro

“Yes we can!” devine “Yes I can!”

Am chibzuit mult pana m-am hotarat sa trec la redactarea acestui articol punand in balanta riscurile, comentariile negative  la care foarte posibil ma voi expune. In final am cedat tentatiei si a invins dorinta de a face, pentru cei interesati o succinta prezentare a devenirii mele ca mediator profesionist adaugand totodata experienta si ideile personale care au marcat succesul in aceasta profesie. Din capul locului doresc sa va asigur, de buna credinta si de faptul ca opiniile contrare, comentariile negative vor avea darul sa-mi calauzeasca pasii in viitor. Astept cu interes parerile dumneavoastra, deoarece numai prin comunicare si implicare ajungem la progres.

Asa cum este cunoscut, pentru publicul larg, medierea este un concept nou fiind preluat din legislatia altor state cu experienta in domeniu ca un model viabil de solutionare a conflictelor pe cale amiabila printr-o buna si cinstita intelegere intre parti. Datorita faptului ca termenul pare foarte cunoscut si familiar aproape ca nu exista persoana care sa recunoasca faptul ca nu stie totul despre mediere. Este lesne de observat acest lucru in momentul in care dorim sa informam partile cu privire la procedura si comportamentul in timpul medierii. In acest moment vom primi aproape invariabil replica: “… nu-i nevoie, cunosc problemele acestea …” Inainte sa fiu mediator cu acte, chiar si eu aveam impresia ca “stiam”.

Economista fiind, autodidacta si curioasa din fire m-am obligat la o permanenta pregatire in domeniul psihologiei, comportamentului oamenilor si al comunicarii. Nu putine au fost situatiile tensionate ori  conflictuale cu care m-am confruntat si pe care a trebuit sa le gestionez ori in care am fost  obligata sa ma implic ca “mediator”. Am facut lucrul acesta convinsa fiind ca trebuie sa fiu de folos celor din jur si ca nu avea cine sa o faca. Cat de bine ar fi fost atuci sa le pot spune oamenilor  “Va puteti adresa unui mediator.“

Sunt convinsa ca nu am fost singurul pseudomediator, ca poate mai sunt si in prezent lideri ori persoane cu responsabilitati care se implica in asemenea actiuni daca sunt solicitati. Mediatorul diletant din mine visa insa ca o data si o data sa faca acest lucru in mod calificat, avand atunci in plan sa urmez cursurile facultatii de psihologie. Visam ca experienta in munca cu oamenii, cunostintele asimilate in domeniul dreptului, psihologiei, al comunicarii si relationarii, al eticii si relatiei cu publicul al sociologiei sa-mi foloseasca in munca pentru solutionarea situatiilor conflictuale dintre oameni in scopul instaurarii  climatului de armonie sociala.

Foarte multi “prieteni” m-au indemnat sa renunt ca “la ce-ti trebuie”,  ca “cheltuiesi doar bani si nu te alegi cu nimic”, ca “ce-ti mai trebuie tie“, “doamne, inca un curs!?” Au fost voci pe care le-am ignorat intrucat am convingerea ca divinitatea ne da viata nu numai pentru ca sa ne simtim noi bine ci in mod deosebit pentru a fi altora de folos iar daca pentru tine nu mai are rost sa lupti trebuie sa lupti pentru altii.

Am urmat apoi cursurile pentru autorizare ca mediator organizate si conduse de FMMM, am cunoscut oameni noi, dar cel mai important este ca m-am descoperit pe mine. Consider ca viata iti ofera sanse pe care de multe ori nu le vedem, iar si de mai multe ori ajungem sa regretam ca le-am ratat.

Apreciez profesionalismul, stradania, seriozitatea si caldura de care am beneficiat din partea formatorilor de la cele doua cursuri care si-au instrainat cate putin din personalitatiile lor pentru ca eu sa ma implinesc profesional. Am invatat la aceste cursuri ca medierea este tehnica si arta intrucat aceasta profesie solicita pe de o parte precizie, rigurozitate, exactitate si minutiozitate iar pe de alta parte suplete, flexibilitate, inventivitate, talent, creativitate, spirit vizionar, daruire si respect fata de sine si fata de altii.

Pregatindu-ma in acest domeniu am devenit constienta ca medierea nu este o profesie care te “scapa” de programul rigid de 8 ore de munca sau care iti asigura satisfactii materiale ori financiatre deosebite. In aceasta profesie trebuie sa fii impins de dorinta de a te pune la dispozitia semenilor, din pasiune si din convingerea ca esti in masura sa-i ajuti sa fie mai bine pentru ei si pentru altii.

Desi legea 192/2006 nu restrictioneaza accesul in profesia de mediator pe criterii de pregatire proferionala fiind acceptate persone cu studii superioare indiferent de domeniul de pregatire, trebuie sa fim convinsi ca vor deveni adevarati profesionisti in domeniu doar cei care au inclinatii, cei care au ori isi formeaza aptitudini adecvate. Mai simplu spus cei care au vocatie pentru aceasta profesie. Cand spun vocatie ma gandesc la faptul ca profesia de mediator solicita celui care o practica o serie de aptitudini sau calitati cu care putem sa ne nastem ori sa le dobandim.

Printre aceste aptitudini, calitati sau disponibilitati imi permit sa amintesc: capacitatea de a invata, aptitudinea de a lucra cu oamenii, empatia, persuasiunea, capacitati comunicationale sau “arta de a comunica“, arta de a tacea si a asculta si nu in ultimul rand aptitudinea de a elabora si a adresa intrebari.

Toate aceste aptitudini trebuie sa caracterizeze personalitatea mediatorului de succes. Vreau sa precizez ca orice calitate, aptitudine, deprindere ori pricepere se poate forma cu o pregatire continua, daca suntem  animate  de spiritual competitiei cu noi insine.

Am deschis subiectul aptitudini nu pentru a ma lauda si nici pentru a descuraja viitorii mediatori. Cred ca e importat sa primim informatii si din partea practicianului, e important sa invatam sa lucram cu materialul clientului si imi doresc ca cei ce cocheteaza cu ideea de a deveni mediatori sa foloseasca aceste materiale pentru a-si descoperi propria vocatie. Consider ca e important sa facem o introspectie si sa vedem cate din aceste calitati sunt parte a personalitatii noastre.

Trebuie sa fim constienti ca viitorul in mediere apartine celor care dovedesc spirit indraznet, competitional dar fac totul cu pasiune, cu daruire si cu atitudine de respect.

Un vechi proverb arab spune ca „Pentru a-ti realiza visele, trebuie mai intai sa te trezesti !” Stiu, suna a status de facebook, dar nu este.

O fraza atat de scurta, care nu spune multe la prima vedere, dar are o incarcatura fantastica de adevar. Se potriveste de minune la starea medierii si a multor mediatori din Romania, care au intrat intr-o stare de adormire, intr-o stare de dezamagire si viseaza la cum ar face mediere, dar nu o fac. Probabil pentru ca asteapta ca altcineva sa le implineasca visele. Dar fiecare om are propriul sau vis si probabil fiecare om se zbate sa-si indeplineasca visul lui. Dar asa cum reiese din proverb, visele tale doar tu poti sa ti le indeplinesti, cu conditia  sa te trezesti mai intai.

Mediatorii  inca nu s-au trezit, regret sa spun asta, doar cativa s-au trezit si au inteles ce au de facut ca mediatori, adica sa puna osul la treaba. Ceilalti inca viseaza la notiuni si concepte care nu au nimic de-a face cu medierea si cu aceasta profesie.

Ma uimeste nemultumirea colegilor mei, colegi ghidati in profesie de lozinca “nu merge!”. Din punctul meu de vedere, dilema fiecaruia dintre noi ar trebui sa fie “Ce am facut eu ca sa mearga? Ce trebuie sa fac eu, ca sa mearga?”. Mediatorul trebuie sa inteleaga ca medierea este o profesie liberala, cu avantajele si dezavantajele ce o insotesc.

Acea hartie eliberata de Consiliul de Mediere atesta ca poti sa faci mediere sau sa practici ca mediator, dar in realitate mediator devii daca si practici nu doar daca ai o hartie; biroul de mediator este chiar un loc de munca, doar ca acela care te plateste, esti chiar tu. Toti isi doresc sa aiba venituri frumoase din mediere si sa poata trai din mediere, dar nu sunt dispusi sa se debaraseze sau sa renunte la vechile obiceiuri sau ocupatii.

In orice afacere reusesc cei care pot sa identifice oportunitatile care apar. Si noi trebuie sa facem acest lucru si avem oportunitatile necesare, trebuie doar sa deschidem ochii, sa ne trezim si sa le fructificam. De fiecare din noi depinde cum ne gestionam afacerea si cum fructificam oportunitatile pe care le avem.

Asa ca nu-mi ramane decat sa va spun stimati colegi, treziti-va, ca altfel vom ramane doar un nume pe un tablou la care ne uitam doar noi si veti continua sa traiti cu dezamagirea pierderii banilor investiti si in fapt veti contribui la distrugerea acestei profesii.

La momentul la care scriu acest text medierea poate fi comparata cu pomul laudat la care multi fug cu sacul doar ca situatia este mult mai simpla. Stim ca medierea este o profesie de tip liberal prin urmare ar putea fi o afacere, la fel ca toate celelalte profesii liberale. Asa cum avocatura contabilitatea, medicina, arhitectura sunt afaceri, tot asa si medierea poate fi o afacere pentru cei ce stiu sa o administreze.

Entuziasmul initial si superficial fata de mediere este dat de accesul relativ facil in corpul profesional, de conditiile sumare de autorizare,  precum si de stagiul redus de pregatire doar ca nu este suficienta parcurgerea unui curs de mediator pentru a fi un mediator de succes deoarece programul de formare ca mediator nu se termina odata cu obtinerea legitimatiei de mediator.

In timp ce corpul profesional creste in fiecare luna, pe forumurile mediatorilor dezbaterile sunt in toi, si tot mai acide, dar in birouri activitatea este destul de precara.  In acelasi timp folclorul despre mediere nu a intarziat sa apara . Va propun un joc, si va intreb cate persoane cunoasteti care au trecut pe la un notariat, pe la un medic, avocat, contabil, arhitect si cate care au trecut pe la un mediator ?  Abia cu raspunsul de la aceasta intrebare ne apropiem de realitate. Ne dam astfel seama ca numarul solicitantilor de mediere in ansamblu este direct proportional cu numarul de oameni ce au solicitat medierea cunoscuti de dumneavoastra. Slaba statistica obtinuta, tocmai de aceea propun sa nu ne deprimam cu propriile jocuri.

Pentru mine, astazi, medierea incepe sa fie o afacere. Dar pentru asta a fost si va mai fi nevoie de implicare, de studiu, de promovare, de perfectionare si de talent. In orice profesie de tip liberal profesionistul care isi face bine treaba este apreciat si solicitat, asadar primeste si onorarii consistente. Daca priviti medierea ca pe o alternativa in contextul in care s-a auzit ca se va ajunge candva, sa percem o taxa pe stampila, atunci medierea nu va fi niciodata o afacere de durata ci mai degraba o varianta pentru oportunisti.

Medierea a fost infiintata in Romania din anul 2006, iar in afara de cativa mediatori de succes, auzim despre multi teoreticieni, unii foarte buni si nu despre prea multi practicieni capabili sa stinga conflictul dintre partidele politice din Romania, daca cineva le-ar cere asta.

Recomand mediatorilor ca inainte de a intreba daca medierea este o afacere, sa incearce sa afle ce este medierea de fapt si cum functioneaza.

Medierea este privita ca fiind ”Meseria ideală”. Raționamentul celor care văd în mediere o profesie de vis este următorul: după numai câteva zeci de ore de formare, poți începe o carieră interesantă, provocatoare și bine plătită, având un program flexibil și posibilitatea de a-ți alege cazurile pe care le mediezi. Gresit! De cele mai multe ori acest raționament este apanajul celor care sunt încă în afara profesiei, dar sunt mulți care rămân cu această imagine idilică și după ce au devenit mediatori. Acestia din urma devin mediatorii dezamagiti despre  care am mai vorbit, “profesionisti” nedemni de meseria pe care ar trebui sa o respecte.

Mii de procese se deschid zilnic in instante si totusi, mediatorii inca isi asteapta clientii. Acest lucru se intampla pentru ca insusi legiuitorul a extins plajal medierii. Atata vreme cat orice alt jurist (notar, magistrat, avocat si consilier juridic) are dreptul de a informa justitiabilul asupra avantajelor medierii, nici unul nu va avea interes direct sa-l convinga pentru ca-l pierde de client sau pentru ca are o ruda, un prieten, un iubit avocat ori notar caruia il poate recomanda de client.

De aceea mediatorii vor mai astepta poate ani de zile sa se schimbe ceva dar cine se incumeta sa astepte atat in conditiile in care cheltuielile vin peste mediatorii care si-au deschis inutil birouri asa ca, va veni o zi in care nu vor mai suporta darile si vor inchide usa, definitiv. In ceea ce ma priveste, pot spune ca in prezent, in Sibiu nu se poate trai exclusiv din mediere.

Si totusi, intrebarea ramane unde se duc toti justitiabilii care au nevoie de certificatele de informare? Certificatele de informare (sau procesele verbale – dupa caz) nu reprezinta in multe din cazurile intalnite altceva decat o simpla formalitate ce trebuie indeplinita pentru a fi admisa actiunea in instanta si atunci colegul avocat-mediator informeaza clientul colegului avocat-nemediator in schimbul unui serviciu ulterior.

E foarte simplu, dar oare  cum sa afle clientul care sunt avantajele medierii, ca poate daca clientul ar fi corect informat, s-ar putea sa aleaga medierea. Doar noi, mediatorii-mediatori putem sa depunem eforturi serioase in a informa cetatenii si doar noi putem sa ne facem respectati, respectandu-ne meseria.

Oricat de greu si anevoios ar fi acest parcurs, e necesar pentru a evita ca peste putin timp sa citim in presa ca medierea in Romania este ineficienta si ca nu si-a atins tintele scontate. E tarziu sa ne lamentam acum si sa gasim vinovati; cauzele se regasesc in insasi legea medierii conceputa prost si vadit rau-intentionat coroborate cu celelalte situatii permisive ce au ingaduit reducerea totala a avantajelor ei, desfiintand totodata tacit inclusiv profesia de mediator. Cu toate piedicile insa, revin la ideea ca trebuie sa reparam ce se intampla de acum inainte si sa nu mai traim dand vina pe altii. Propun sa incercam sa gasim solutii la situatii imperfecte.

Sunt multe voci ce spun ca am ajuns o tara plina de mediatori fara clienti iar medierea, o alternativa extraordinara pentru timpurile actuale, cade intr-un derizoriu desavarsit, dar eu prefer sa fac ceva sa schimb aceasta perceptie asigurandu-ma ca fiecare client ce calca pragul biroului meu pleaca multumit si impacat cu solutia gasita pentru problema lui, deoarece doar eu si clientii mei putem promova cu succes o activitate de succes.

                                                                By Ana Maria Tuluc

DESCENTRALIZAREA JUDEȚEANĂ A ATRIBUȚIILOR CONSILIULUI DE MEDIERE

Punctul de vedere al „Asociației Profesionale a Mediatorilor Transilvania” din Sibiu cu privire la propunerea Uniunii Centrelor de Mediere din România
în legătură cu DESCENTRALIZAREA JUDEȚEANĂ A ATRIBUȚIILOR CONSILIULUI DE MEDIERE – transmis catre Consiliul de Mediere si Comisia consultativa a corpului profesional – 24.09.2013

„Asociația Profesionala a Mediatorilor Transilvania” din Sibiu, asociație profesională înscrisă în Registrul Național de Evidență a Organizațiilor în Domeniul Medierii, Secțiunea I,  își însușește și susține propunerea Uniunii Centrelor de Mediere din România în legătură cu descentralizarea județeană a atribuțiilor Consiliului de Mediere, deziderat de maximă necesitate desfășurării în condiții optime și cu profesionalism a profesiei de mediator pe plan local.

Astfel, prin înființarea Consiliilor de mediere județene, cu atribuții bine definite, s-ar asigura, în mod unitar:
– reprezentarea la nivel local a corpului mediatorilor în relațiile cu autoritățile și instituțiile județene, respectiv atât cu instanțele – judecătoriile locale și tribunalul județean, cât și cu instituțiile cărora le sunt aplicabile prevederile art.60.1 din Legea 115/2012 care modifică și completează Legea 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator
– aplicarea hotărârilor Consiliului de Mediere și al planului de activități anual aprobat de acesta
– controlul modului de functionare al formelor de exercitare a profesiei de mediator conform legislației în vigoare
– consultanța la întocmirea dosarelor de autorizare
– colaborarea cu asociațiile profesionale în vederea protejării intereselor mediatorilor
– coeziunea corpului profesional al mediatorilor
– cooperarea dintre mediatorii din județ și Consiliul de Mediere, în scopul identificării celor mai bune soluții pentru buna organizare și desfășurare a profesiei de mediator.

Datorita importantei celor prezentate mai sus, „Asociațiea Profesionala a Mediatorilor Transilvania” din Sibiu vă solicită analizarea cu maximă responsabilitate a propunerii Uniunii Centrelor de Mediere din România și aplicarea acesteia în cel mai scurt timp posibil, în vederea optimizării organizaționale a profesiei de mediator și a creșterii încrederii justițiabililor în ceea ce privește medierea, ca modalitate alternativă de soluționare a disputelor.

„Asociația Profesionala a Mediatorilor Transilvania” din Sibiu
Tuluc Ana Maria
Președinte