300 de profesioniști în soluționarea conflictelor din 40 de țări, printre care și un laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în premieră la București

Cel de-al 7-lea Congres Anual de Pace al Organizației Internaționale Mediators Beyond Borders (MBB) aduce la București, între 23 și 26 aprilie, profesioniști regionali și globali cu reputație internațională pentru a împărtăși și dezbate tehnici și proceduri de mediere orientate către construirea și menținerea păcii în secolul 21.

Prabha Sankaranarayan, reprezentantă a Consiliului de Administrație pentru Kenya și Președinte MBB, Shadia Marhaban, singura femeie-negociator prezentă la convorbirile de pace de la Helsinki (2005), Mary Montague – o deschizătoare de drumuri, implicată în activitatea de construire a păcii internaționale încă din anul 1975 și Desmond Tutu, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1984 (intervenție video) sunt doar câțiva dintre profesioniștii internaționali care vor dialoga în cadrul Celui de-al 7-lea Congres Anual de Pace al Organizației Internaționale Mediators Beyond Borders (MBB) care are loc, în premieră, la București. Congresul se va desfășuara între 23 și 26 aprilie, la Hotel Marriott și reunește, în total, peste 300 de profesioniști în soluționarea conflictelor din 40 de țări.

MBB-K-2012-10-29-02A

Cu o relevanță aplicabilă atât în plan național, cât și în plan mondial, temele-cheie ale Congresului sunt structurate pe nevoile societății și lumii în secolul 21:  rolul femeilor, al tinerilor și al ONG-urilor în medierea pentru pace în societate, cu accent pe găsirea instrumentelor și soluțiilor comune în plină globalizare; importanța tradițiilor în mediere (geografie; istorie; spiritualitate); studiul traumei în experiențele conflictuale, precum și rolul psihologiei în prevenirea sau aplanarea conflictului. Vor fi prezentate, de asemenea, studii de caz dintre cele mai puternice la nivel internațional.

“Ajutând la formarea competențelor de îmbunătățire a comunicării, care stă la baza tuturor conflictelor, împărtășind conceptele medierii conflictelor, ale soluționării problemelor prin colaborare, precum și cele ale conștientizării prejudecăților noastre de orice fel, putem schimba lumea sat cu sat”, subliniază Prahba Sankaranarayan, Președinte MBB.

Înscrierile pentru cel de-al 7-lea Congres Anual de Pace al Organizației Internaționale Mediators Beyond Borders (MBB) sunt deschise profesioniștilor din domeniu și publicului larg, la acest link.

Mediators Beyond Borders International (MBB) promovează medierea internațională pentru pace și formează abilități si competențe în construirea păcii la nivel regional și local. Sufletul acestei organizații non-profit este echipa sa de peste 200 de voluntari din America de Nord și de Sud, Europa, Asia și Africa. La solicitări primite direct din teritorii confruntate cu conflicte, echipe multidisciplinare de voluntari crează și implementează, împreună cu parteneri locali, proiecte menite să formeze și să dezvolte competențe locale în reabilitarea și reconcilierea comunităților după conflicte severe; în prevenirea, confruntarea și soluționarea conflictelor într-un mod viabil și sustenabil. În prezent, MBB este angajata în proiecte active de acest gen în șase țări: Israel, Columbia, Ecuador, Kenya, Nepal, și Sierra Leone.

MBB Team in Kenya