2012 – Anul renasteriii medierii in Romania2012

Anul 2012 marcheaza o renastere a medierii in Romania. Cu o noua forma a legii de organizare a profesiei, mediatorii au sansa ca de la 1 octombrie 2012 sa puna aceasta solutie alternativa de rezolvare a disputelor la locul pe care il merita. Asigurarea unor servicii profesionale ireprosabile de catre mediatori trebuie dublata de promovarea eficienta a avantajelor pe care medierea le ofera in comparatie cu solutiile clasice de rezolvare a disputelor.

Conflictele sunt omniprezente în viaţa noastră. În fiecare zi, oamenii au diferite neînţelegeri cu membrii familiei, vecinii, colegii de serviciu sau partenerii de afaceri. O soţie descoperă că soţul ei nu i-a fost fidel; proprietarii de peste drum au construit un gard care trece peste linia nemarcată a unei alte proprietăţi; şeful flirtează cu subalternele la locul de muncă sau face avansuri sexuale nedorite; produsele pe care le-ai cumpărat nu sunt de calitatea specificată, iar lista poate continua si se pot adauga exemple din viata noastra, a tuturor.

În oricare dintre exemplele enumerate mai sus, întâlnite la tot pasul, cineva a fost nedreptăţit şi decide să se adreseze unei instanţe de judecată pentru a i se face dreptate.

Într-o colectivitate umană trebuie să acceptăm conflictele ca fiind absolut normale, iar rezolvarea lor trebuie să fie un proces de grup, deoarece orice grup uman cuprinde membri cu personalităţi diferite, cu motivaţii diferite şi cu un potenţial de muncă şi creaţie care variază în limite foarte largi.

Şcoala pregăteste viitorul adult astfel încât să poata preîntâmpina conflictele cu care se confruntă şi sa le evite atunci când e cazul, sau cel puţin a le rezolva în cel mai bun mod, astfel încât atât el, cât şi cei implicaţi să nu fie stopaţi în acest proces de schimbare şi de evoluţie şi, deci, de dezvoltare personală.

Conflictul este o parte firească a vieţii de zi cu zi, o realitate a vieţii cotidiene, inerentă relaţiilor umane; conflictul poate fi tratat pe căi pozitive sau negative; abordat printr-o gândire pozitivă, conflictul poate avea rezultate creative, poate fi o forţă pozitivă pentru creşterea personală şi schimbarea social.

Abordat printr-o gândire negativă, conflictul poate avea rezultate distructive atât din punct de vedere emoţional, spiritual, cât şi fizic, dar tot el, conflictul, poate deveni o sursă de maturizare şi învăţare, ajută la descoperirea propriilor valori şi credinţe, la sănătatea mentală şi individual, iar capacităţile de management al conflictului pot fi învăţate.

Cum?  Prin practică putem îmbunătăţi comunicarea, negocierea, medierea conflictelor; modul în care definim o problemă determină dacă şi cum o vom rezolva.

 

Intr-un conflict, de orice natura ar fi el, sentimentele sunt importante, câteodată nu ajungem la motivele conflictului şi nu-l putem rezolva până când nu luăm în considerare sentimentele neconştientizate.

Agresivitatea reprezintă o reacţie comportamentală prin care se blamează şi acuză cealaltă persoană, prin care se încalcă reguli impuse de autorităţi (părinţi, profesori), prin care există insensibilitate la sentimentele celorlalţi, lipsă de respect, sarcasm, critică în comunicare, ostilitate şi furie. Pasivitatea este un comportament care poate fi descris ca răspunsul unei persoane care încearcă să evite confruntările, conflictele, îşi doreşte ca toată lumea să fie mulţumită, fără însă a ţine cont de drepturile sau dorinţele sale personale; manifestarea unei persoane care nu face cereri, nu solicită ceva anume, nu se implică în câştigarea unor drepturi personale sau în apărarea unor opinii. Aceste persoane se simt rănite, frustrate, iritate, fără însă a încerca să-şi exprime nemulţumirile faţă de ceilalţi.

În mod tradiţional, cei nedreptăţiţi dau în judecată pe cei care îi nedreptăţesc pentru a obţine îndreptarea răului făcut. Un process civil începe cu angajarea unui avocat, care înaintează o acţiune într-o instanţă de stat sau federală. Un judecător este desemnat să judece cauza şi stabileşte un interval de timp în care părţile vor face schimb de înscrisuri pertinente cauzei şi vor audia martori care cunosc împrejurări legate de obiectul litigiului. În funcţie de complexitatea procesului, părţile angajează experţi care să calculeze daunele, să întocmească rapoarte şi să depună mărturie în cauză. Durează luni de zile, sau poate chiar ani, până când cazul va fi gata pentru a fi prezentat judecătorului sau juriului. Între timp, reclamantul nu are nici o posibilitate să obţină vreun remediu pentru nedreptatea suferită şi starea conflictuală dintre părţi se accentuează.

Exista insa si o alta abordare pentru a remedia lucrurile.

 

Alternative Dispute Resolution (“ADR”) este un termen care nu are un echivalent perfect în limba română. Termen colectiv, ADR se poate traduce ca “Metode Altenative de Soluţionare a Disputelor” şi desemnează mai multe procedee nelitigioase de rezolvare a conflictelor, fără intervenţia unei instanţe de judecată. Cele mai comune dintre acestea sunt negocierea, medierea şi arbitrajul. Oricare dintre aceste alternative oferă părţilor posibilitatea de a-şi rezolva neînţelegerile mult mai repede şi mai eficient decât în cazul unui proces tradiţional. De cele multe ori, oamenii pot ajunge la un compromis fără intervenţia unui judecător sau, în cazuri mai rare, chiar fără implicarea unui avocat.

Medierea a fost definită ca o „negociere îmbunătăţită”. Cu sau fără asistenţa unui avocat, părţile îşi prezintă punctul de vedere unui mediator, care este o persoană neutră. Mediatorul încearcă să aducă părţile la o înţelegere uzând de diverse metode prin care le determină să se asculte una pe alta, punându-le întrebari la care nu aşteaptă un răspuns exact, şi oferindu-le astfel posibilitatea de a înţelege fiecare poziţia celuilalt. Rezultatul medierii nu este obligatoriu, părţile putând accepta sau respinge recomandările mediatorului.

 

Medierea este un proces prin care se incearca solutionarea unui conflict pe cale pasnica. La procesul de mediere iau parte de comun acord doua sau mai multe persoane sau tabere care incearca sa gestioneze un aspect delicat din viata lor.Si cum singuri nu gasesc o solutie practica, apeleaza la un specialist numit mediator.  Acesta asculta neutru problema celor implicati intr-o chestiune de ordin civil, comercial, penal, etc., indrumand partile  in asa fel incat sa nu se ajunga la tribunal.  El intermediaza comunicarea intre partile implicate si “modereaza” discutia spre cea mai avantajoasa cale pentru cei implicati in conflict. Ii ghideaza practic spre rezolvarea optima a problemei, asa cum Socrate ii mosea candva pe locuitorii Cetatii ateniene in timpul dialogurilor purtate.  Se poate spune despre mediator ca este un consilier abil pentru ca asculta activ ce are fiecare de spus si apoi intervine intr-un mod neutru pentru ca partile sa-mi gaseasca solutiile la problemele lor.

Dar mai este si un pedagog  creativ ce isi instruieste cursantii in asa fel incat nimeni sa nu aiba de suferit si sa se adapteze din mers la noua situatie de viata. Cand se ajunge la un consens, se redacteaza un acord in care se precizeaza angajamentele fiecarei parti pentru stingerea conflictului.

Toti mediatorii  considera medierea ca fiind unul dintre cele mai bune instrumente in rezolvarea litigiilor atat pentru persoane fizice, dar mai ales pentru persoanele juridice.

In afaceri timpul inseamna bani iar medierea ofera solutii imediate, palpabile si concrete. Cu cat miza medierii este mai mare, cu atat sansele de solutionare a divergentelor prin mediere cresc. Explicatia acestei afirmatii se bazeaza pe certitudinea ca un potential proces avand o miza ridicata pentru o companie (exempli causa, o creanta de un milion de euro), poate datorita duratei si incertitudinii cu privire la rezultat sa duca chiar la falimentul companiei respective in situatia in care creanta respectiva este semnificativa pentru companie. Sau poate sa afecteze grav activitatea companiei chiar daca nu o va duce spre faliment. Succesul sau esecul in afaceri intr-un mediu economic in permanenta schimbare, se bazeaza pe calitatea relatiilor comerciale dintre partenerii de afaceri, relatii care odata cladite trebuiesc si pastrate. Din aceste considerente, mediul de afaceri european si cel american a adoptat fara rezerve medierea ca modalitate de stingere a diferendelor comerciale.

Astfel, incepand cu 1 octombrie 2012, în toate tipurile de litigii unde legea nu prevede altfel, părțile vor trebui să parcurgă o primă ședință de mediere în urma căreia, potrivit informațiilor dobândite, vor putea analiza beneficiile parcurgerii procedurii propriu-zise a medierii  și vor fi în măsură să ia decizii  în cunoștință de cauză.

 

In urma acestei ședințe, mediatorul va elibera procesul-verbal de informare ce va contine decizia partilor cu privire la continuarea procedurii de mediere. Obligativitatea de a prezenta instanței dovada parcurgerii ședinței de informare – procesul-verbal intocmit de mediator –  se va aplica după 6 luni de la data intrarii in vigoare a legii de modificare, probabil începând cu luna ianuarie sau februarie a anului viitor.

 

 

 

Pentru cei ce refuza participarea la aceste sedinte de informare, instanta va stabili o sanctiune conform art. 182 alin. (1) pct.1 lit.e) din Codul de procedură civilă.

 

Cine trebuie sa participe efectiv la aceasta prima etapă din procedura medierii?

 

Atât persoanele fizice cât și persoanele juridice aflate într-un conflict și care doresc să declanșeze un proces pe rolul instanțelor de judecată. Ca atare, dacă avem în vedere faptul că inițiativa declanșării procedurii judiciare o are una din părți, aceasta va trebui ca, înainte de depunerea cererii la instanța de judecată, să parcurgă procedura prealabilă a medierii astfel încât și cealaltă parte să fie invitată la mediere.Cu alte cuvinte, odată cu depunerea cererii la instanță, reclamantul trebuie să facă dovada parcurgerii procedurii prealabile a medierii prin procesul verbal întocmit de mediator.

Spre exemplu, în caz de divorț, înainte de depunerea cererii la instanță, soții trebuie să parcurgă împreună o primă ședință de mediere.

 

Care sunt tipurile de litigii în care părțile sunt obligate să parcurgă ședința de informare?

Printre acestea, se numără cele din:

 

a) domeniul protecţiei consumatorilor,

– când consumatorul invocă existenţa unui prejudiciu ca urmare a achiziţionării unui produs sau unui serviciu defectuos,

– a nerespectării clauzelor contractuale ori garanţiilor acordate,

– a existenţei unor clauze abuzive cuprinse în contractele încheiate între consumatori şi operatorii economici, ori a

– încălcării altor drepturi prevăzute în legislaţia naţională sau a Uniunii Europene în domeniul protecţiei consumatorilor;

 

b) materia dreptului familiei, în situaţiile prevăzute la art. 64:

– divort,

– partaj,

– exercitare autoritate părintească (încredințare minori);

– Locuința copiilor după separarea părinților (în caz de divorț sau alte cazuri);

– contribuția părinților la creșterea, educarea și pregătirea profesională a copiilor,

– orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii.

 

c) în domeniul litigiilor privind:

– posesia,

– grăniţuirea,

– strămutarea de hotare,

– precum şi în orice alte litigii care privesc raporturile de vecinătate;

(În materia dreptului familiei, in curand, vom avea cateva prevederi noi care să completeze prevederile legii medierii și care să ajute soții (părinții) în găsirea elor mai bune soluții in special pentru copii. In articole viitoare voi veni cu detalii pe această temă.)

 

d) domeniul răspunderii profesionale în care poate fi angajată răspunderea profesională, respectiv cauzele de malpraxis, în măsura în care prin legi speciale nu este prevăzută o altă procedură;

e) în litigiile de muncă izvorâte din încheierea, executarea şi încetarea contractelor individuale de muncă;
f) litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepţia litigiilor în care s-a pronunţat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvenţă, a acţiunilor referitoare la Registrul Comerţului si a cazurilor în care părţile aleg să recurgă la procedurile prevăzute la art. 999 – 1018 din Codul de procedura civilă;

 

g) în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate şi împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, după formularea plângerii, dacă făptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu condiţia ca victima să îşi exprime consimţământul de a participa la şedinţa de informare împreună cu făptuitorul.

 

Care sunt costurile acestei prime etape, obligatorii?

 

Pentru informare, mediatorul nu va percepe onorariu. Insa, așa cum am constatat deja din practică, vor fi situatii cand, pe langa informarea stabilită de lege să se parcurgă și alți pași în procedură, de comun acord cu partea/părțile ce se prezintă la mediatorpentru, și pentru care se va agrea un onorariu.

 

Taxa de timbru ramane un beneficiu de care se vor bucura cei ce ajung la un acord de mediere, cu excepția situațiilor în care acordul de mediere vizează transferul dreptului de proprietate asupra unui bun imobil, al altor drepturi reale, partaje şi cauze succesorale. Potrivit propunerilor de modificare, vor fi si scutiri de plata taxei de timbru, atunci cand partile  prezinta instantei, odata cu cererea, si acordul de mediere, spre incuviintare (cu exceptiile arătate mai sus).

 

Da, medierea nu este antidotul universal al conflictelor, medierea nu este solutia tuturor conflictelor noastre, insa la acest moment dupa parerea mea, medierea este cea mai buna solutie pentru rezolvarea litigiilor.

Medierea, o modalitate alternativa de solutionare a conflictelor

Printre metodele/alternativele de solutionare a conflictelor, denumite in mod traditional „ADR” (Alternative Dispute Resolution) se numara, alaturi de conciliere sau arbitraj si medierea.

Putin cunoscuta la noi pana relativ recent, medierea se practica pe scara larga in alte tari, anumite legislatii prevazand chiar obligativitatea acesteia, anterior investirii unei instante de judecata cu o cerere de chemare in judecata.

Ce este medierea?

Medierea este o procedura de solutionare a conflictelor, avand caracter voluntar, cu participarea partilor aflate in conflict si a unei terte persoane, mediatorul, care, in conditii de neutralitate si impartialitate va facilita ajungerea partilor la o intelegere reciproc avantajoasa.
Remarcam prezenta unei terte persoane, mediatorul.

Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator mentioneaza ca aceasta procedura are la baza „increderea pe care partile o acorda mediatorului, ca persoana apta sa faciliteze negocierile dintre ele si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile” (art. 2 din Legea nr. 192/2006).

In aparenta, ar parea ca medierea nu se deosebeste cu nimic de alte modalitati, consacrate deja, am putea spune, de solutionare a conflictelor. Insa, la o privire mai atenta, vom observa ca exista anumite particularitati ale acestei proceduri care ii imprima o specificitate evidenta.

Medierea este o procedura voluntara. Partile vor apela la aceasta modalitate de solutionare a unei divergente dintre ele numai in masura in care acest lucru reprezinta vointa lor nestingherita. Nimeni nu poate fi obligat sa participe la o procedura de mediere.

Avand in vedere acest caracter, prezenta unei singure parti a conflictului nu este suficienta per se pentru parcurgerea procedurii de mediere, fiind necesara prezenta tuturor partilor aflate in conflict.

Procedural, daca una dintre parti doreste sa initieze procedura de mediere, va apela la un mediator. Acesta va trimite celeilalte parti o invitatie scrisa, in cuprinsul careia va prezenta pe scurt cauza, numele partii care solicita prezenta acesteia la mediere, precum si cateva consideratii cu privire la procedura de mediere in sine.

Daca partea invitata nu se prezinta la data, locul si ora indicate in invitatie mediatorul nu poate interpreta aceasta atitudine drept un refuz de a participa la procedura. Doar in situatia in care partea invitata nu se prezinta de doua ori consecutiv la datele, locul si ora indicate in invitatii sau transmite refuzul expres de a lua parte la procedura medierii, mediatorul poate aprecia ca aceasta procedura nu se poate realiza, ca urmare a refuzului uneia dintre parti de a participa.

Medierea are un caracter eminamente confidential. Aceasta trasatura a procedurii medierii imprima acea specificitate a acesteia printre celelalte modalitati alternative de solutionare a disputelor.

Confidentialitatea are in vedere orice informatie, discutie, document adus la cunostinta partilor sau a mediatorului anterior demararii propriu-zise a procedurii de mediere, pe parcursul procedurii, pana la momentul incheierii acesteia.

Desi nu este prevazuta expres de dispozitiile Legii nr. 192/2006, obligatia de confidentialitate poate fi stipulata inclusiv in sarcina partilor participante la procedura. Confidentialitatea trebuie sa existe pe toata durata desfasurarii procedurii de mediere. Astfel, negocierile dintre parti, discutiile acestora sau ale fiecareia dintre ele cu mediatorul sunt strict confidentiale. Din aceeasi perspectiva, partile sunt cele care decid in ce masura inteleg sa renunte la acest principiu si care anume informatii pot fi facute publice.

Medierea se bazeaza pe participarea unui mediator, tert fata de partile din disputa si de obiectul medierii, care actioneaza in conditii de deplina neutralitate si impartialitate. Acestea sunt cele doua conditii sine qua non care trebuie intrunite cumulativ de orice mediator.

Increderea partilor in capacitatea acestuia de a fi neutru si impartial reprezinta premisa fundamentala a reusitei chiar si a unei medieri aparent „imposibile”. Pe drept cuvant, mandatul pe care partile il dau mediatorului pentru a le facilita transarea in mod constructiv a disputei este intuitu personae.

Poate exista si co-medierea, respectiv participarea la procedura a doi mediatori. Insa, inclusiv in acest caz, principiile de baza ale medierii raman pe deplin aplicabile, respectiv ambii trebuie sa fie neutri si impartiali fata de partile implicate in disputa. Medierea are la baza principiul informarii prealabile a partilor cu privire la obiectul, scopul, regulile si tehnicile de mediere, precum si avantajele acestei proceduri. Oralitatea, ca si trasatura antagonica unei proceduri eminamente scrise caracterizeaza cu precadere procedura medierii.

Mediatorul are obligatia de a informa partile cu privire la:

Obiectul si scopul medierii – partile trebuie sa cunoasca ceea ce se urmareste prin participarea la aceasta procedura, respectiv realizarea unui acord cu privire la disputa dintre ele.

Regulile medierii – partile trebuie sa cunoasca regulile dupa care se va desfasura procedura medierii, sa inteleaga ratiunea acestor reguli, precum si utilitatea lor. Increderea partilor in mediere se poate construi numai daca acestea cunosc in detaliu ce inseamna si ce presupune medierea.

Tehnicile medierii – in functie de numerosi factori, cum ar fi complexitatea cazului, caracterul partilor, respectiv daca acestea sunt dispuse sa negocieze mai usor, medierea se poate desfasura numai intr-o sesiune comuna cu partile sau pot exista sesiuni separate cu fiecare dintre parti. Atunci cand mediatorul le apreciaza ca oportune, sesiunile separate sunt o garantie a armonizarii intereselor celor doua parti aflate in disputa.

Din acest punct de vedere, partile trebuie sa aiba cunostinta din chiar momentul de inceput al medierii despre posibilitatea existentei acestor sesiuni separate. De asemenea, mediatorul trebuie sa explice partilor rolul, importanta acestora si mai ales faptul ca neutralitatea si impartialitatea mediatorului nu sunt cu nimic stirbite de existenta acestor sesiuni separate. Cu alte cuvinte, niciuna dintre parti nu va fi favorizata de mediator ca urmare a sesiunilor separate.

Avantajele medierii, comparativ cu alte modalitati alternative de solutionare a disputelor

In mod traditional, aceste avantaje sunt evidentiate prin raportare la solutionarea unei dispute de catre instanta de judecata.

In legatura cu aceste avantaje, Directorul Human Toolkit, Mihai Ghervase, trainer reputat specializat in aceasta profesie mentiona ca „Cel mai bine este sa invatam din greselile altora. In USA, acolo unde a aparut medierea, partile aflate in conflict apeleaza prima data la formele ADR (negociere, mediere, s.a.) si numai 2-5% din cauze ajung in instanta. Daca medierea nu ar fi o metoda adecvata de rezolvare a conflictelor, oare de ce atat de multe persoane apeleaza la ea si isi rezolva disputele?!! Medierea este solutia pentru cei care vor sa castige cat mai mult din disputele in care sunt implicati, indiferent de atu-urile pe care le au”.

Esential este ca, in prezent, se manifesta o deschidere fara precedent fata de aceasta procedura, deschidere care va fi din ce in ce mai pregnanta, pe masura ce societatea asimileaza acest instrument legal unei modalitati practice de a transforma un conflict intr-o victorie sigura.

Cazurile de malpraxis, rezolvate cu ajutorul mediatorilor

Pacienţii nemulţumiţi de prestaţia medicilor nu se vor mai putea adresa direct instanţelor de judecată.

Începând cu această lună, Legea Sănătăţii obligă atât pacientul, cât şi medicul acuzat de malpraxis, să treacă pe la mediator, în vederea rezolvării pe cale amiabilă a conflictului.

Avocaţii cred că rezolvarea în sălile de judecată a cazurilor de malpraxis se datorează faptului că oamenii nu sunt deocamdată informaţi cu privire la procesul medierii.

„În primul rând există o lipsă de comunicare între pacient şi medic. Ceea ce noi încercăm în procedura medierii este să acoperim tocmai această lipsă de comunicare. De multe ori pacienţii acuză medicii că nu stau de vorbă cu ei, că nu le transmit informaţiile pe care sunt obligaţi să le transmită”, a declarat avocatul Laura Elena Pop-Chiorean.

Medicii consideră importantă medierea pentru rezolvarea într-un timp mai scurt a cazurilor de malpraxis.

„Medierea ar aduce beneficii de ambele părţi, în sensul în care fiecare parte îşi recunoaşte scopul pentru care a decis să acţioneze în modul respectiv, să acuze partea adversă”, spune şi dr. Dorina Duma, director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Cluj.

O altă noutate adusă de Legea Sănătăţii constă în faptul că despăgubirile vor fi acordate sub forma unor sume agreate de medic, asigurator şi pacient.

Business Mediation – Medierea conflictelor de natura comerciala

Business Mediation

Medierea se adreseaza oricarui tip de conflict care poate fi solutionat prin aceasta modalitate alternativa de dezamorsare a conflictului. Unele tipuri de mediere sunt exemplificate in legea 192/2006, altele nu. Legiuitorul roman introduce in legea medierii dispozitii speciale cu privire la medierea in dreptul civil, dreptul penal si dreptul familiei dar nu si in privinta dreptului comercial.

Business mediation este termenul american pentru medierea de afaceri. Un studiu recent efectuat in cadrul a 126 companii de top din SUA de catre Institutul International pentru Prevenirea si Solutionarea Conflictului si dat publicitatii in data de 20 aprilie 2007 la New York, a reliefat faptul ca aproximativ 98% din cazurile pe care le-au avut acestea, au fost solutionate inainte de a se ajunge in instanta, fiind evident faptul ca aceste companii prefera sa isi solutioneze conflictele pe cale amiabila. Datorita acestei abordari, compania americana care are un litigiu nu se gandeste in niciun caz sa actioneze in instanta partea adversa pana nu incerca sa solutioneze disputa prin metodele de solutionare alternative, in special prin mediere (lucru de neconceput pentru o companie romaneasca). In aceste cazuri este vorba despre Business mediation, un tip de mediere practicat de catre companii, extrem de popular in lumea afacerilor internationale. In afaceri timpul inseamna bani iar medierea ofera solutii imediate, palpabile si concrete. Cu cat miza medierii este mai mare, cu atat sansele de solutionare a divergentelor prin mediere cresc. Explicatia acestei afirmatii se bazeaza pe certitudinea ca un potential proces avand o miza ridicata pentru o companie (exempli causa, o creanta de un milion de euro), poate datorita duratei si incertitudinii cu privire la rezultat sa duca chiar la falimentul companiei respective in situatia in care creanta respectiva este semnificativa pentru companie. Sau poate sa afecteze grav activitatea companiei chiar daca nu o va duce spre faliment. Succesul sau esecul in afaceri intr-un mediu economic in permanenta schimbare, se bazeaza pe calitatea relatiilor comerciale dintre partenerii de afaceri, relatii care odata cladite trebuiesc si pastrate. Din aceste considerente, mediul de afaceri european si cel american a adoptat fara rezerve medierea ca modalitate de stingere a diferendelor comerciale.

Negocierea este specifica mediului de afaceri iar medierea este in fapt o negociere asistata si coordonata de catre un tert neutru, fara putere de decizie. Avand la baza negocierea dintre parti, medierea este o solutie viabila pentru stingerea conflictelor comerciale. Costurile pe care le implica o astfel de mediere sunt foarte reduse in comparatie cu cele ocazionate de calea litigioasa. Pastrarea partenerilor comerciali se poate realiza doar in cazul in care divergentele dintre ei sunt solutionate prin consens, solutia generata si negociata de catre parti fiind mutual acceptata. Stingerea unui conflict comercial prin mediere este eleganta si eficienta, oferind partenerilor de afaceri posibilitatea de a-si continua relatiile comerciale, vitale pentru succesul in afaceri.

Medierea ajuta la stabilirea si mentinerea unor relatii comerciale bazate pe incredere si respect reciproc, generand relatii de colaborare puternice. Mai mult, medierea consolideaza increderea dintre partenerii comerciali, stiut fiind faptul ca relatiile comerciale sunt cladite pe increderea reciproca a partenerilor contractuali. Noi afaceri pot lua nastere in situatia in care prin mediere sunt stabilite principii clare, sunt impartite responsabilitatile, scopurile si obiectivele viitoare. Prin medierea comerciala relatiile dintre partenerii de afaceri existente sunt pastrate si astfel se deschid perspective de initiere a unor noi parteneriate si afaceri in comun. Relatiile comerciale sunt grav vatamate in situatia in care intre companii exista litigii pe rolul instantelor, intervenind in aceste cazuri o perturbare iremediabila a relatiilor comerciale existente. Medierea comerciala este solutia depasirii unor astfel de blocaje. Pastrarea colaboratorilor si a partenerilor de afaceri este astfel realizata. Pornind de la certitudinea ca medierea comerciala este un succes in SUA (cel mai potent mediu economic din lume) si ca majoritatea litigiilor se solutioneaza inainte de a se ajunge in sala de judecata, putem privi cu optimism impactul viitor al medierii in Romania. Important este ca mediul juridic autohton sa aiba deschiderea necesara si sa incurajeze acesta modalitate de solutionare a conflictelor pe cale amiabila. Medierea are nevoie de timp si de rezultate pentru a se impune si la noi. Firmele straine vor fi cei mai buni promotori ai medierii in Romania. Mediul corporatist va imbratisa medierea date fiind avantajele in plan comercial si in scurt timp vom putea vorbi despre familiarizarea mediului romanesc de afaceri cu acest concept. Medierea comerciala este mai putin stresanta si costisitoare decat abordarea caii litigioase, cale traditionala de solutionare a conflictelor dintre companiile romanesti. Conflictele comerciale sunt numeroase in Romania, in acest sens fiind infiintate de catre instante complete de judecata specializate de drept comercial (sectiile comerciale).

Taxele de timbru sunt cu atat mai consistente cu cat miza procesului comercial este mai ridicata. Nici onorariile de avocat si cele ale expertilor angrenati in procesele comerciale nu sunt de neglijat, avand in vedere si numarul gradelor de jurisdictie si intinderea in timp a proceselor. Confidentialitatea medierii comerciale este foarte importanta pentru partenerii de afaceri iar aceasta poate fi pastrata doar prin recurgerea la mediere. In fata instantelor de judecata, notiunea de confidentialitate nu exista, cu atat mai mult cu cat procesele comerciale sunt publice. Medierea comerciala este informala, partile au posibilitatea de a negocia termenii intelegerii cu avocatii companiilor, acest mediu fiind propice luarii unor decizii responsabile, reciproc agreate. Pe langa mentinerea relatiilor comerciale atat de greu de cladit, comerciantii isi pot recupera taxele de timbru deja achitate in cazul in care ajung la o intelegere prin mediere. Bazandu-se pe principiul win-win, medierea comerciala nu transforma niciuna dintre parti in invins sau invingator, toti cei implicati avand doar de castigat din mediere. Datorita complexitatii lumii afacerilor, in urma medierii pot aparea o multitudine de solutii la conflictele existente: esalonarea platilor, negocierea cuntumului creantei, initierea unor noi afaceri, renegocierea unor contracte etc.

Din punt de vedere personal, consider ca medierea comerciala (business mediation) va avea un impact deosebit asupra mediului de afaceri autohton, in special la nivelul companiilor de top. Pe termen scurt si mediu estimez o scadere a numarului litigiilor comerciale de pe rolul instantelor romanesti. Este posibil sa fiu subiectiv avand in tangenta mea cu dreptul comercial (specializare in dreptul afacerilor si in insoventa) insa cu toate acestea rezultatele obtinute la nivel mondial in domeniul medierii in dreptul comercial tind sa imi dea dreptate. Piata medierii comerciale din Romania este in curs de constituire insa din pacate, nu exista multi specialisti in solutionarea conflictelor comerciale. Riscul la care este expusa medierea in domeniul comercial este transformarea medierii comerciale in industrie inainte de specializarea mediatorilor in domeniul comercial. Si implicit, transformarea conceptului de Business mediation intr-un business…si nimic mai mult.

Mediatorul iti rezolva conflictele cu banca

Mediatorul iti rezolva conflictele cu banca / Cine ar trebui sa medieze conflictele dintre clienti si banci

 

Conflictele dintre clienti si banci fac de mult timp obiectul unei intense campanii de mediatizare, motivata de faptul ca ele decurg in cea mai mare masura din modul cum este enuntat contractul de credit (ma refer la clauze interpretative si uneori abuzive) care reglementeaza relatia contractuala stabilita intre institutia creditoare si client.

Deseori conflictul nu este generat de starea de incapacitate de plata (temporara sau chiar definitiva a clientului ) , ci de modul de aplicare a clauzelor contractuale , in special a celor ce reglementeaza modul de stabilire, calcul si aplicare a diverselor dobanzi, comisioane de administrare / gestionare credit si a altor speze sau si mai grav, de modificarea unilaterala a unor clauze contractuale, fara instiintarea scrisa a clientului si semnarea unor acte aditionale modificatoare.

Astfel de conflicte sunt – in opinia mea – mai dificil de mediat, intrucat institutia bancara se prevaleaza intotdeauna de faptul ca atat conditiile generale de creditare cat si cele speciale sunt cunoscute de catre solicitantul de credit anterior semnarii contactului de credit, ceea ce inseamna ca acesta a acceptat in cunostinta de cauza.

Pe de alta parte, conflictul generat de starea de incapacitate de plata a clientului, in principiu ar fi mai facil de mediat, intrucat legea bancara si dupa caz institutia de credit ofera clientului aflat in aceasta situatie , alternativa unei reesalonari / rescadentari sau a unei refinantari, caz in care clientul se expune unor conditii uneori mai dezavantajoase fata de cele contractate initial.

Din aceasta perspectiva succint abordata aici, consider ca mediatorul implicat in medierea conflictelor dintre clienti si banci , trebuie sa aiba abilitatea de a cunoaste bine regulile si cutumele sistemului bancar romanesc extrem de conservator, inflexibil si netransparent , precum si conditiile concrete in care a contractat clientul .

Foarte important este ca , in situatia in care partile ajung la un acord , acesta sa nu determine pentru client o situatie mai agravata sau mai dezavantajoasa decat cea in care se afla la debutul conflictului.

Medierea – solutia conflictelor de munca

Medierea va ofera posibilitatea sa solutionati intr-o perioada de timp scurta conflictele de munca, sa transformati o situatie nefavorabila intr-o noua oportunitate si sa gasiti solutii pe termen lung. Legea nr.62/2011 a dialogului social reglementeaza un capitol distinct despre medierea si arbitrajul conflictelor de munca. Medierea nu trebuie confundata cu arbitrajul. Medierea este o negociere asistata si facilitate de catre mediator, in conditii de neutralitate, impartialitate, confidentialitate si avand liberul consimtamant al partilor.

Ce inseamna conflict de munca? Potrivit Legii nr.62/2011 privind dialogul social conflictul de munca este: conflictul dintre angajati si angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfasurarea raporturilor de munca sau de serviciu. Conflictele de munca pot fi colective sau individuale”.

Conflictul colectiv de munca este conflictul de munca ce intervine între angajati si angajatori si are ca obiect începerea, desfasurarea sau încheierea negocierilor privind contractele ori acordurile colective de munca, iar conflict individual de munca este conflictul de munca ce are ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligatii care decurg din contractele individuale si colective de munca ori din acordurile colective de munca si raporturile de serviciu ale functionarilor publici, precum si din legi sau din alte acte normative.

Potrivit art.156 din Legea nr.62/2011, dreptul angajatilor de a declansa conflicte colective de munca in legatura cu inceperea, desfasurarea si incheierea negocierilor contractelor colective de munca este garantat de lege. Cu alte cuvinte, orice conflict de munca ce intervine intre angajati si angajatori in legatura cu inceperea, desfasurarea si incheierea negocierilor este un conflict colectiv de munca. Din dispozitia mentionata, rezulta ca aceste conflicte de munca pot fi determinate numai de neintelegerile dintre parti cu privire la negocierea si incheierea contractului colectiv de munca. De altfel, partile declanseaza negocieri colective, in principal pentru a incheia contracte colective de munca care sa stabileasca cel putin 2 obiective esentiale raportului de munca, si anume: conditiile de munca si salarizarea.

Un conflict colectiv de munca poate fi declansat in urmatoarele cazuri:

  • unitatea refuza sa inceapa negocierea unui nou contract colectiv de munca, in situatia in care nu exista un contract incheiat sau cel anterior a incetat;
  • unitatea nu este de acord cu revedicarile formulate de catre angajati.
  • Unitatea nu isi indeplineste obligatia prevazuta de lege de a incepe negocierea anuala obligatorie privind salariile, durata timpului de munca si conditiilor de munca.

Consider ca este important a face o precizare cu privire la negocierea unui contract colectiv de munca, si anume, in temeiul legii, negocierea colectiva este obligatorie numai la nivel de unitate, cu exceptia cazului in care unitatea are mai putin de 21 de angajati. Deci, in unitatile cu mai putin de 21 de salariati, negocierea nu are caracter obligatoriu. Astfel, partile sunt obligate sa declanseze procedura de negociere colectiva, insa nu sunt tinute sa incheie un contract colectiv de munca.

In practica, adesea se intampla ca, partile participante la negociere sa nu ajunga la o intelegere care sa se materializeze sub forma unui contract colectiv de munca. In aceasta situatie, este recomandat, ca partile sa apeleze la mediere pentru a detensiona situatia, pentru a se ajunge la un acord cu privire la solutionarea revedicarilor formulate, mediatorul avand o pozitie neutra fata de disputa dintre parti si poate sa le ajute sa gaseasca solutia finala.

De retinut, conflictele colective de munca se solutioneaza potrivit Legii nr.62/2011, prin conciliere, mediere sau arbitraj.Legiuitorul a avut in vedere faptul ca procedura concilierii conflictelor de munca este obligatorie, in timp ce medierea si arbitrajul sunt proceduri facultative. Partile pot hotara, prin consens, alegerea mediatorului sau arbitrului. Mediatorul este o  persoana apta sa faciliteze negocierile dintre parti si sa le sprijine pentru solutionarea conflictului, prin obtinerea unei solutii reciproc convenabile, eficiente si durabile, in timp ce arbitrul se situeaza deasupra partilor si da o decizie finala.

Spre deosebire de conflictele colective de munca, care au ca obiect stabilirea conditiilor de munca si salarizarea cu ocazia negocierii contractelor colective de munca, conflictele individuale de munca au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligatii care decurg din contractele individuale si colective de munca ori din acordurile colective de munca si raporturile de serviciu ale functionarilor publici, precum si din legi sau din alte acte normative.

De asemenea, sunt considerate conflicte individuale de munca urmatoarele:

  • conflictele în legatura cu plata unor despagubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de parti prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor stabilite prin contractul individual de munca ori raportul de serviciu;
  • conflictele în legatura cu constatarea nulitatii contractelor individuale de munca ori a unor clauze ale acestora;
  • conflictele în legatura cu constatarea încetarii raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora;
  • masuri unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca.

Art.208 din Legea nr.62/2011 prevede ca: “conflictele individuale de munca se solutioneaza de catre instantele judecatoresti”, iar potrivit art. 178 alin.(2) : “Pentru medierea conflictelor individuale de munca sunt aplicabile prevederile art.73 alin.(2) din Legea nr.192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare”.

In concluzie, Legea nr.62/2011 constituie dreptul comun in materia conflictelor de munca, reglementand procedura medierii, ca solutionare amiabila a conflictelor de munca dintre angajati si angajatori, procedura stabilita si prin legea speciala – Legea nr.192/2006.

Solutionarea conflictelor de munca prin intermediul institutiei medierii aduce schimbari pozitive in dezvoltarea personala precum si in comunicarea si intelegerea reciproca a persoanelor participante la conflict. Aceasta conduce la schimbarea si intarirea bunelor relatii dintre oameni in general, atata timp cat medierea are ca scop si educarea societatii ca intreg.

Modalitati alternative de solutionarea a conflictelor

Termenul „ADR” (Alternative dispute resolution) se refera la procedurile si tehnicile de solutionare a conflictelor in afara salii de judecata si este o reactie la ineficienta modalitatilor traditionale de solutionare a conflictelor (in instanta de judecata). Aceste modalitati alternative de solutionarea a conflictelor sunt practic nelimitate, iar in anumite cazuri solutionarea conflictului are loc prin imbinarea mai multor modalitati de stingere a conflictului.

Principalele subcategorii ale ADR-ul sunt medierea, arbitrajul si negocierea. Uneori, se vorbeste si de conciliere ca fiind o a patra subcategorie a ADR-ului insa aceasta nu este decat o forma a medierii. In cazul medierii, exista a treia parte neutra, mediatorul, care ajuta partile sa ajunga la o intelegere. La negociere nu exista a treia parte care sa impuna o solutie sau sa ajute la solutionarea conflictului. Arbitrajul se desfasoara in conditii de participare voluntara a partilor si implica impunerea de catre arbitru a unei solutii.

O alta subdiviziune a ADR-ului se refera la existenta sau inexistenta celei de a treia persoane neutre, care ajuta partile sa isi solutioneze conflictele. In cazul negocierii nu exista a treia parte care sa impuna o solutie sau care sa ajute la solutionarea conflictului pe cand in cazul medierii si arbitrajului exista o persoana neutra care ajuta la stingerea disputelor.

ADR-ul poate imbraca diferite forme. Online Dispute Resolution (ODR sau e-ADR) se refera la solutionarea conflictelor online fara ca partile sa se intalneasca sau sa isi vorbeasca direct (fie se ghideaza dupa un algoritm matematic, fie are loc implicarea unei persoane reale care opereaza ca mediator).

Med-Arb (Mediated Arbitration) este o alta modalitate alternativa de solutionare a conflictelor in care medierea devine pe parcurs arbitraj in cazul in care partile nu ajung la o intelegere. „Amenintarea” arbitrajului poate incuraja partile sa ajunga la o intelegere convenita doar de catre ele.

Evaluarea Preliminara Neutra (Early Neutral Evaluation) presupune intalnirea partilor cu un expert neutru care isi spune parerea cu privire la deznodamantul pe care disputa dintre parti ar avea-o daca ar ajunge in instanta. Pe baza acestei opinii are loc negocierea intelegerii dintre parti.

Alte modalitati alternative de solutionare a conflictelor sunt: facilitarea, desemnarea unui expert, mini procesul, concilierea, med-rec, negocierea facilitata, judecata privata etc. Existenta unui numar atat de mare de mijloace alternative de rezolvare a disputelor denota multiplele dezavantaje ale procedurii litigioase.

Fiind mai putin formale decat caile litigioase, aceste tehnici de solutionare a conflictelor in afara salii de judecata castiga noi adepti intrucat partile isi realizeaza interesele, solutiile sunt durabile, costurile sunt semnificativ mai reduse si procedura este confidentiala.

Avantajul principal al ADR-ului este acela ca, partile detin controlul asupra intregului proces, procedura fiind informala, rapida si eficienta.

Medierea are o pondere de peste 60% in cauzele solutionate prin metode alternative de solutionare a conflictelor fiind cea mai uzitata modalitate de solutionare a conflictelor in afara salii de judecata. In Marea Britanie, ADR-ul este sinonim cu medierea .

ADR-ul nu este un concept nou insa a fost foarte putin mediatizat in Romania. Benefic este faptul ca avem o lege a medierii (sintem printre putinele tari din lume) si ca incepand cu luna octombrie a acestui an vom avea si primii mediatori autorizati. Practic asistam la o ofensiva binevenita a ADR-ului in Romania, pe fondul expansiunii modalitatilor alternative de solutionare a conflictelor in plan mondial.